Ce ne spune Dumnezeu despre sabat

de prof. Mihail Dimitriu, scriitor (poet și prozator) creștin

În cele de mai jos vor fi prezentate, în mod strict biblic, principalele învăţături ale lui Dumnezeu (2 Tim. 3.16-17) referitoare la sabat.

               - Biblia ne arată că Dumnezeu a creat Universul în şase zile (Gen. 1.1-31). Întrucât în ziua a şaptea, Dumnezeu a terminat lucrarea Sa de creaţie, El a binecuvântat şi sfinţit această zi (Gen. 2.2-3; Exod 20.11; Deut. 5.14), pentru a fi o zi de odihnă (Exod 16.23,30; 20.10; 23.12; 31.15; 34.21; 35.2; Lev. 16.31; 23.3,32; Deut. 5.12,14).

               - În Gen. 2.2, scrie așa: “ÎN ziua a şaptea Dumnezeu Şi-a sfârşit lucrarea pe care o făcuse; şi în ziua a şaptea S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o făcuse.” (Gen. 2.2).

               - În Gen. 2.2, NU scrie nicidecum că Dumnezeu “Şi-a sfârşit lucrarea pe care o făcuse ”ÎNAINTE DE ÎNCEPUTUL zilei a șaptea, ci chiar “ÎN ziua a şaptea”.

               - Cuvintele “ÎN ziua a şaptea”, ne arată, desigur, că ziua a șaptea începuse deja, înainte de momentul de timp în care “Dumnezeu Şi-a sfârşit lucrarea pe care o făcuse”.

               - Deci, momentul de timp în care “Dumnezeu Şi-a sfârşit lucrarea pe care o făcuse”, era situat undeva în cursul zilei a șaptea, evident DUPĂ începutul zilei a șaptea.

               - Din cele de mai sus, aflăm că Biblia ne spune următoarele: DUPĂ ce începuse ziua a șaptea, adică chiar în cursul zilei a șaptea, Dumnezeu a început să se odihnească. Deci Biblia ne precizează cu claritate următoarele:

► O anumită parte din ziua a șaptea, Dumnezeu a lucrat. Deși anumite persoane cred că în ziua a șaptea, Dumnezeu a creat chiar ziua a șaptea, este evident că nu se poate ști cu precizie ce anume a lucrat Dumnezeu în ziua a șaptea, și cât timp din ziua a șaptea a lucrat, dacă Biblia nu ne spune! Oricum în Biblie nu găsim date referitoare la toate lucrările lui Dumnezeu (Deut. 29.29), care este nemărginit (1 Împ. 8.27; Is. 66.1) şi omniprezent (Ps. 139.7-12; Ier. 23.24; Amos 9.2-3; F. A. 17.27). Pentru Dumnezeu spaţiul (1 Împ. 8.27; Ps. 139.7-12; Ier. 23.23-24) şi timpul (Ps. 90.4; 2 Petru 3.8) sunt nesemnificative. De aceea, Dumnezeu poate acţiona în acelaşi moment, pretutindeni (2 Cron. 16.9; Ps. 139.7; Prov. 15.3; Zah. 4.10; Apoc. 5.6).

► O altă parte din ziua a șaptea, Dumnezeu S-a odihnit. Este evident că nu se poate ști cât timp din ziua a șaptea S-a odihnit Dumnezeu, dacă Biblia nu ne spune!

               - Durata primelor zile create de către Dumnezeu, nu se poate ști, întrucât “pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani, şi o mie de ani sunt ca o zi” (2 Petru 3.8).

               - Desigur că pentru Dumnezeu, timpul (Ps. 90.4) nu are semnificația pe care o percep oamenii, întrucât Dumnezeu poate produce orice fel de perturbare cosmică (Iosusa 10.12-14; Habacuc 3.11).

               - În Is. 40.28, scrie așa: “Nu ştii? N-ai auzit? Dumnezeul cel veşnic, Domnul a făcut marginile pământului. El nu oboseşte, nici nu osteneşte; priceperea Lui nu poate fi pătrunsă.”.

               - În lumina versetului Is. 40.28, probabil că versetul Gen. 2.2, unde citim că “… Dumnezeu … S-a odihnit”, se poate referi la faptul că, un anumit interval de timp, Dumnezeu nu a mai creat nimic, sau nu a mai poruncit să ia ființă nimic, conform Ps. 33.9, unde citim astfel: “Căci El zice, şi se face; porunceşte şi ce porunceşte ia fiinţă.”.

*

               - În Biblie NU scrie nicăieri, că Dumnezeu ar fi poruncit primilor doi oameni creaţi de către El, Adam şi Eva, precum și descendenților direcți ai lor, să sărbătorească sabatul, adică ziua de odihnă (nelucrătoare).

               - Primele versete aflate în Biblie, care se referă doar în mod sumar la sabat, și, desigur doar în legătură cu evreii, sunt următoarele:

► “Veţi strânge timp de şase zile; dar în ziua a şaptea, care este sabatul, nu va fi. În ziua a şaptea unii din popor au ieşit să strângă mană, dar n-au găsit.” (Exod 16.26-27).

► “Vedeţi că Domnul v-a dat sabatul; de aceea vă dă în ziua a şasea hrană pentru două zile. Fiecare să rămână la locul lui, şi, în ziua a şaptea, nimeni să nu iasă din locul în care se găseşte. Şi poporul s-a odihnit în ziua a şaptea.” (Exod 16.29-30).

               - Porunca privitoare la sfinţirea zilei de odihnă (Exod 20.8; 31.14; 35.2; Deut. 5.12; Ier. 17.22,24; Ezec. 20.20) a fost dată de către Dumnezeu doar copiilor lui Israel (Exod 31.13-16; Lev. 19.1-3,30; 23.38; 26.2,46) şi străinilor (Exod 20.10; Deut. 5.14) care locuiau împreună cu copiii lui Israel. În cele de mai jos referitoare la sabat, de fiecare dată când vom folosi cuvântul evrei, acesta va semnifica ansamblul format din copiii lui Israel şi eventualii străini care puteau locui împreună cu aceştia. Cu toate că aceia care au ieşit din Egipt, erau numai copiii lui Israel (Exod 12.31), după ce aceştia s-au stabilit în ţara promisă lor de către Dumnezeu, pe măsura trecerii timpului, împreună cu aceştia mai locuiau şi străini.

               - În Deut. 5.15, citim astfel: “Adu-ţi aminte că şi tu ai fost rob în ţara Egiptului, şi Domnul, Dumnezeul tău, te-a scos din ea cu mână tare şi cu braţ întins: de aceea ţi-a poruncit Domnul, Dumnezeul tău, să ţii ziua de odihnă.”. Ţinând seama de cuvintele “de aceea” din versetul Deut. 5.15, aflăm care este motivul pentru care Dumnezeu le-a poruncit evreilor să ţină ziua de odihnă. Deci, Dumnezeu le-a poruncit evreilor să ţină ziua de odihnă, DOAR ca să-şi aducă aminte de marea binecuvântare, prin care Dumnezeu i-a eliberat în mod minunat din robia în care trăiau în Egipt.

               - Cuvântul sabat se referă la o zi de odihnă pentru oameni (Exod 16.23,30; 20.10; 31.15; Lev. 16.31; 23.3,32) şi în mod implicit şi pentru animale domestice (Exod 20.10; 23.12; Deut. 5.14), precum şi la o perioadă de un an de odihnă pentru sol (Lev. 25.2-6; 26.34-35,43; 2 Cron. 36.21).

               - Evreii trebuiau să lucreze şase zile (Exod 20.9; 31.15; 35.2; Deut. 5.13; Ezec. 46.1), iar ziua a şaptea (Exod 16.26,29; 23.12; 35.2; Lev. 23.3; Deut. 5.12) era o zi de sabat (Exod 16.23,26, 29; 35.2; Lev. 16.31; 23.3,32), adică o zi de odihnă (Exod 16.23,30; 20.10; 23.12; 31.15; 34.21; 35.2; Lev. 16.31; 23.3,32; Deut. 5.12,14).

               - Zilele consacrate Sărbătorilor Domnului (Lev. 23.4-37) erau zile de sabat (Lev. 23.32; Ioan 19.31), adică zile de odihnă (Lev. 23.24,28-31,35-36,39).

               - Întrucât zilele de sabat erau închinate lui Dumnezeu (Exod 16.23; 20.10; 31.15; 35.2), în aceste zile evreii aveau adunări sfinte (Lev. 23.3).

               - Dumnezeu le-a dat evreilor sabatul (Exod 16.29; Ezec. 20.12), ca să fie o zi de desfătare (Is. 58.13), dedicată: smeririi sufletului (Lev. 16.31; 23.32), închinării (Ezec. 46.3) şi slăvirii lui Dumnezeu (Is. 58.13).

               - În ziua de sabat, evreii nu aveau voie să facă nici o lucrare (Exod 20.10; Deut. 5.14; Ier. 17.22,24), atât în locuinţe (Lev. 23.3), cât şi în afara acestora (Exod 34.21; Neemia 13.15). Astfel, în ziua de sabat evreii nu aveau voie:

► să aprindă focul (Exod 35.3),

► să pregătească mâncare (Exod 16.23),

► să strângă lemne de foc (Num. 15.32-36),

► să are, să secere (Exod 34.21),

► să se deplaseze pe distanţe mari (F. A. 1.12),

► să cumpere (Neemia 10.31; 13.16-18,21),

► să vândă (Neemia 13.15),

► să desfăşoare vreun fel de lucrare (Exod 20.10), sau diverse activităţi (Neemia 13.15; Is. 58.13; Amos 8.5),

► să nu plece din locul în care se află (Exod 16.29; Neemia 13.19),

► să poarte diverse poveri (Ier. 17.21-22,24, 27; Neemia 13.19),

► să-şi facă diverse gusturi (Is. 58.13).

               - Dumnezeu a poruncit ca să fie pedepsit cu moartea orice evreu care efectua vreo lucrare în ziua sabatului (Exod 31.14-15; 35.2; Num. 15.32-36).

               - Singurele activităţi pe care evreii aveau voie să le execute în ziua de sabat, erau de natură spirituală, adică: tăierea împrejur (Ioan 7.22-23) şi aducerea a doi miei pentru arderea de tot, şi a darului de mâncare împreună cu jertfa de băutură (Num. 28.9-10; 1 Cron. 23.31; 2 Cron. 2.4; 31.3; Neemia 10.33; Ezec. 46.4). În ziua de sabat, domnitorul trebuia să aducă şase miei şi un berbec pentru arderea de tot şi darul de mâncare împreună cu jertfa de băutură (Ezec. 45.17; 46.4,12).

               - Întrucât în zilele de sabat evreii obişnuiau să citească în sinagogă pasaje din cărţile lui Moise şi din cele scrise de prooroci (F. A. 13.27; 15.21), atât Domnul Isus Hristos (Luca 4.16; 6.2; Luca 13.10; Marcu 1.21; 3.1-4; 6.2) cât şi apostolul Pavel (F. A. 13.14-44; 17.1-2; 18.4) mergeau în zilele de sabat la sinagogă pentru a da învăţătură norodului. În F. A. 16.13, citim că apostolul Pavel a predicat în ziua sabatului afară din oraş, lângă un râu, unde credea că se află un loc de rugăciune.

               - Sabatul trebuia să fie un semn între Dumnezeu şi evrei (Exod 31.13,17; Ezec. 20.12,20), care urma să fie prăznuit ca un legământ necurmat, veşnic (Exod 31.16; Lev. 16.31; 24.8).

               - După ce evreii au rupt (Is. 24.5; Ezec. 16.59; 44.7) legământul lor cu Dumnezeu (Deut. 31.16,20; Jud. 2.20; 2 Împ. 17.15; 18.12; Ps. 78.10; Osea 8.1; Evrei 8.9), datorită faptului că nelegiuirea pusese stăpânire pe tot poporul evreu (Lev. 26.15; Is. 1.2-10,15; Ezec. 20.13,16, 21,24; 22.8,26; 23.38), Dumnezeu a rostit memorabilele cuvinte:

► “Nu mai aduceţi daruri de mâncare nefolositoare, căci Mi-e scârbă de tămâie! Nu vreau luni noi, sabate şi adunări de sărbătoare, nu pot să văd nelegiuirea unită cu sărbătoarea!” (Is. 1.13);

► ”Voi face să înceteze toată bucuria ei, sărbătorile ei, lunile ei cele noi, sabatele ei, şi toate praznicele ei” (Osea 2.11).

► “Domnul a făcut să se uite în Sion sărbătorile şi  sabatul” (Pl. Ier. 2.6).

               - Din ultimele trei versete citate, aflăm că Dumnezeu a abrogat porunca referitoare la ţinerea sabatului (Is. 1.13), făcând chiar să înceteze efectiv ţinerea sabatului (Osea 2.11; Pl. Ier. 2.6). Odată cu această abrogare, Dumnezeu a mai abrogat şi alte porunci referitoare la ţinerea sărbătorilor, precum şi cele referitoare la ceremonii religioase (Is. 1.11-14; 66.3; Ier. 6.20; Amos 5.21-22).

               - În timp ce Domnul Isus Hristos învăţa norodul la Templu, cu ocazia praznicului Corturilor, El a făcut afirmaţia memorabilă: “nimeni din voi nu ţine Legea” (Ioan 7.19). Iată că starea spirituală rea a poporului evreu persista şi în timpul când Domnul Isus Hristos era pe Pământ, deci abrogarea poruncii privind ţinerea sabatului (Is. 1.13; Osea 2.11; Pl. Ier. 2.6) era încă în vigoare.

               - În virtutea faptului că porunca referitoare la ţinerea sabatului era abrogată (Is. 1.13; Osea 2.11; Pl. Ier. 2.6), Domnul Isus Hristos a poruncit unui om să-şi care patul în ziua de sabat, acţiune care nu era permisă într-o zi de sabat (Ioan 5.8-16), conform poruncii iniţiale, potrivit căreia în ziua de sabat nu era voie să fie făcută nici o lucrare (Exod 20.10; Deut. 5.14; Ier. 17.22,24). De asemenea, Domnul Isus Hristos a spus că ucenicii Săi erau nevinovaţi, atunci când aceştia au fost învinuiţi de către farisei că au încălcat sabatul, întrucât fiind flămânzi, ei au efectuat lucrările: de a smulge spice de grâu şi de a separa boabele de grâu de învelişul lor, ca să le poată mânca (Luca 6.1-4; Matei 12.1-8). Datorită acestor fapte, precum şi datorită faptului că Domnul Isus Hristos a vindecat bolnavii în ziua de sabat (Matei 12.10-13; Marcu 3.2; Luca 6.6-10; 13.10-16; 14.3; Ioan 5.8-9; 9.14), iudeii au înţeles că El “dezlegase ziua sabatului” (Ioan 5.18), iar unii farisei au ajuns la concluzia că Domnul Isus Hristos “nu vine de la Dumnezeu, pentru că nu ţine sabatul” (Ioan 9.16). Ca atare, iudeii căutau să-L omoare (Matei 12.14; Ioan 5.16,18), în pofida faptului că Domnul Isus Hristos le-a spus că El este Domn chiar şi al sabatului (Marcu 2.28).

               - Din simplul fapt că Domnul Isus Hristos mergea ȘI în zilele de sabat la sinagogă, pentru a da învăţătură norodului (Luca 4.16; 6.2; 13.10; Marcu 1.21; 3.1-4; 6.2), nu putem nici într-un caz să deducem CU CERTITUDINE faptul că Domnul Isus Hristos ținea sabatul în ziua în care o țineau iudeii! Desigur că, dacă iudeii erau în acea zi la sinagogă, mergea și Domnul Isus la sinagogă, doar ca să-i găsească la programul lor (care ar fi putut să fie ținut într-o zi corectă sau nu!). Este evident faptul că, dacă o persoană merge într-o sinagogă evreiască, în ziua în care evreii țin sabatul, NU înseamnă nici într-un caz că acea persoană ține sabatul în ziua pe care o țin evreii!

               - Domnul Isus nu dădea învăţătură norodului NUMAI în ziua de sabat, conform următoarelor versete:

► “În clipa aceea, Isus a zis gloatelor: ‘Aţi ieşit ca după un tâlhar, cu săbii şi cu ciomege, ca să Mă prindeţi. ÎN TOATE ZILELE şedeam în mijlocul vostru şi învăţam norodul în Templu, şi n-aţi pus mâna pe Mine’.” (Matei 26.55)

► “ÎN TOATE ZILELE am fost la voi şi învăţam pe oameni în Templu, şi nu M-aţi prins.” (Marcu 14.49).

► “Isus învăţa ÎN TOATE ZILELE pe norod în Templu.” (Luca 19.47).

               - Din cele de mai sus, rezultă în mod clar că, Domnul Isus Hristos, nu dădea învăţătură norodului NUMAI în zilele de sabat, ci ÎN TOATE ZILELE!

               - Din afirmaţia Domnului Isus Hristos: “sabatul a fost făcut pentru om, iar nu omul pentru sabat” (Marcu 2.27), deducem că Domnul Isus Hristos a modificat porunca iniţială, care spunea că în ziua de sabat nu trebuia făcută nici o lucrare, şi ne-a arătat că în ziua de sabat, creştinii au permisiunea să efectueze unele lucrări de strictă necesitate (Matei 12.1-7,11; Marcu 2.23-27; Luca 6.1-4; 13.15; 14.5; Ioan 5.8-10), sau de binefacere (Matei 12.12; Luca 6.9-10; 13.16).

               - Duhul Sfânt precum şi apostolii şi prezbiterii Bisericii din Ierusalim, le-au recomandat creştinilor proveniţi dintre neamuri, ca să mai împlinească din Legea lui Moise, doar acele patru porunci care se referă la ferirea de: lucrurile jertfite idolilor, sânge, dobitoace sugrumate, curvie (F. A. 15.19-20,28-29; 21.25), nu şi sabatul. Iată că abrogarea poruncii privind ţinerea sabatului (Is. 1.13; Osea 2.11; Pl. Ier. 2.6) a rămas valabilă şi în perioada harului.

               - Din simplul fapt că apostolul Pavel mergea în zilele de sabat la sinagogă, pentru a predica (F. A. 13.14,42, 44; 16.13; 17.2; 18.4), nu putem nici într-un caz să deducem CU CERTITUDINE faptul că apostolul Pavel ținea sabatul în ziua în care o țineau iudeii! Desigur că, dacă iudeii erau în acea zi la sinagogă, mergea și apostolul Pavel la sinagogă, doar ca să-i găsească la programul lor (care ar fi putut să fie ținut într-o zi corectă sau nu!). Este evident faptul că, dacă o persoană merge într-o sinagogă evreiască, în ziua în care evreii țin sabatul, NU înseamnă nici într-un caz că acea persoană ține sabatul în ziua pe care o țin evreii!

               - Evreii trebuiau să ţină ziua de sabat, în intervalul de timp de douăzeci şi patru de ore, care se scurgea între începutul a două seri consecutive (Lev. 23.32). Această regulă dată evreilor nu se putea aplica tuturor oamenilor. De exemplu, în zonele geografice aflate în jurul polilor Nord şi Sud, intervalul de timp scurs între începutul a două seri consecutive, nu are întotdeauna douăzeci şi patru de ore.

               - Din analiza unor texte biblice, aflăm că pentru evrei, o zi calendaristică are o parte de întuneric şi o parte de lumină (Gen. 1.4). Fiecare dintre aceste două părţi ale unei zile calendaristice, sunt împărţite în mod convenţional în douăsprezece ore, numerotate de la 0 la 12, şi ora 12 a unei părţi, fiind echivalentă cu ora 0 a celeilalte părţi. Partea de întuneric este compusă din seară şi noapte, iar partea de lumină, este compusă din dimineaţă şi zi. O zi calendaristică începe seara, la ora 0 a părţii de întuneric, şi se termină la ora 12 a părţii de lumină, atunci când începe seara următoare.

               - Cele patru componente ale zilei calendaristice la evrei sunt următoarele: seară, care durează trei ore, de la 0 la 3 (18-21); noapte, care durează 9 ore, de la 3 la 12 (21-6); dimineaţă, care durează 3 ore, de la 0 la 3 (6-9) şi zi, care durează 9 ore, de la 3 la 12 (9-18). Între paranteze este menţionată corespondenţa cu sistemul de numerotare a orelor, în care ziua calendaristică are douăzeci şi patru de ore.

               - Dumnezeu le-a poruncit DOAR evreilor, ca să ţină ziua de sabat (ziua nelucrătoare), exact în intervalul de timp de douăzeci şi patru de ore, care se scurgea între începutul a două seri consecutive (Lev. 23.32), întrucât este evident faptul că, porunca de a ține ziua de sabat, în intervalul de timp de douăzeci şi patru de ore, care se scurgea între începutul a două seri consecutive (Lev. 23.32), NU se putea aplica tuturor oamenilor, și deci nu este posibil de a fi îndeplinită de către orice om. Orice elev ar fi trebuit să afle de la geografie că, în toate acele zone geografice care se află în jurul polilor Nord şi Sud, intervalul de timp scurs între începutul a două seri consecutive, are mai mult de douăzeci şi patru de ore.

               - Noaptea polară, care se întâlnește în zonele geografice situate dincolo de cercul polar, poate dura până la 6 luni (o jumătate de an), cum se întâmplă și în Groenlanda, cea mai mare insulă de pe Terra.

               - De exemplu, în orașul Utqiaġvik (care s-a numit Barrow), noaptea polară are șaizeci și patru de zile de întuneric, adică peste două luni. Orașul Utqiaġvik, din Alaska, se află situat în cel mai nordic punct din SUA, la 2000 km la sud de Polul Nord.

               - Dacă în preajma polilor, intervalul de timp scurs între începutul a două seri consecutive, are mai mult de douăzeci şi patru de ore, astfel că acolo nu se poate ține sabatul, ne-am putea pune problema, dacă ar putea fi posibil, ca acolo să se țină sabatul în funcție de oră. Dar, nici acest lucru nu este posibil, întrucât la poli nu există ora exactă! Așa cum se învață la geografie, fusul orar este determinat de longitudine, și pentru că la poli se întâlnesc toate meridianele longitudinale nu poate exista un fus orar propriu-zis. Aici Soarele răsare o singură dată pe an și apune tot o singură dată pe an, deci timpul nu poate fi stabilit, sau ar putea fi stabilit, doar în mod aleatoriu.

               - Din cele de mai sus, rezultă în mod foarte clar că, pentru un om care locuiește dincolo de cercul polar, sabatul, care durează o perioadă de timp cuprinsă între începutul a două seri consecutive (Lev. 23.32), ar dura: fie mai multe zile, fie peste două luni, fie până la șase luni. Deci, ar fi absurd ca un om să țină sabatul așa o perioadă lungă!

               - Dacă oamenii care locuiesc în zonele geografice situate dincolo de cercul polar, unde sabatul poate dura până la 6 luni (o jumătate de an), ar dori, prin absurd, să țină sabatul, în pofida faptului că Dumnezeu a abrogat porunca referitoare la ţinerea sabatului (Is. 1.13), făcând chiar să înceteze efectiv ţinerea sabatului (Osea 2.11; Pl. Ier. 2.6), DE FAPT, NICI NU AR FI POSIBIL SĂ ȚINĂ SABATUL!

               - Din cele de mai sus rezultă clar că, Dumnezeu nici măcar nu ar fi putut să dea porunca de ținere a sabatului pentru orice om, indiferent de zona geografică unde omul trăiește! Iată unul dintre motivele, pentru care, nimeni nu trebuie să judece pe un creștin, dacă nu ține o zi de sabat (Col. 2.16)!

*

               - Cu toate că în perioada harului, în care trăim în prezent, porunca privind ţinerea sabatului este abrogată (Is. 1.13; Osea 2.11; Pl. Ier. 2.6), împreună cu poruncile referitoare la ţinerea sărbătorilor, precum şi cele referitoare la ceremonii religioase (Is. 1.11-14; 66.3; Ier. 6.20; Amos 5.21-22), mai există oameni care doresc să ţină sabatul exact în acel mod strict în care a fost poruncit evreilor, adică să nu facă nici o lucrare în ziua de sabat.

               - Pentru a-i ajuta pe oamenii care încă mai doresc să ţină sabatul, exact în ziua în care ar fi trebuit să fie ţinut, trebuie să vedem dacă am putea afla, care dintre cele şapte zile ale săptămânii, conform denumirilor actuale, ar corespunde într-adevăr zilei a şaptea pe care trebuiau s-o ţină evreii, adică sabatului. Acest lucru nu este prea simplu de aflat, întrucât în Sfânta Scriptură nu există nicăieri menţionate cuvintele care reprezintă denumirile actuale ale zilelor săptămânii, adică: luni, marţi, ... , sâmbătă, duminică.

*

               - Evreii nu au avut o obsesie (1 Cor. 6.12) pentru o anumită zi din săptămână (de exemplu, a șaptea), întrucât evreii ştiau că sabatul putea să fie nu numai în ziua a șaptea, ci putea fi, uneori, şi în alte zile ale săptămânii.

               - De exemplu, o zi de sabat (adică o zi nelucrătoare) putea fi și în ziua întâi a săptămânii, sau în oricare altă zi a săptămânii, așa cum citim în versetele următoare:

► “În ziua dintâi veţi avea o adunare de sărbătoare sfântă; şi în ziua a şaptea veţi avea o adunare de sărbătoare sfântă. Să nu faceţi nici o muncă în zilele acelea; veţi putea numai să pregătiţi mâncarea fiecărui ins.” (Exod 12.16).

► “Şi în a cincisprezecea zi a lunii acesteia, va fi sărbătoarea azimilor în cinstea Domnului; şapte zile să mâncaţi azimi.” (Lev. 23.6).

► “În ziua întâia, să aveţi o adunare sfântă: atunci să nu faceţi nici o lucrare de slugă.” (Lev. 23.7)

► “Vorbeşte copiilor lui Israel, şi spune-le: ‘În luna a şaptea, în cea dintâi zi a lunii, să aveţi o zi de odihnă, vestită cu sunet de trâmbiţe, şi o adunare sfântă’.” (Lev. 23.24).

► “În ziua a zecea a acestei a şaptea luni, va fi ziua ispăşirii: atunci să aveţi o adunare sfântă, să vă smeriţi sufletele, şi să aduceţi Domnului jertfe mistuite de foc.” (Lev. 23.27).

► “În ziua întâi să fie o adunare sfântă: să nu faceţi nici o lucrare de slugă în timpul ei.” (Lev. 23.35).

► “Timp de şapte zile, să aduceţi Domnului jertfe mistuite de foc. A opta zi, să aveţi o adunare sfântă, şi să aduceţi Domnului jertfe mistuite de foc; aceasta să fie o adunare de sărbătoare: să nu faceţi nici o lucrare de slugă în timpul ei.” (Lev. 23.36).

► “În ziua dintâi, să fie o adunare sfântă: să nu faceţi nici o lucrare de slugă în ea.” (Num. 28.18).

► “În luna a şaptea, în cea dintâi zi a lunii, să aveţi o adunare sfântă: atunci să nu faceţi nici o lucrare de slugă. Ziua aceasta să fie vestită între voi cu sunet de trâmbiţă.” (Num. 29.1).

► “În ziua a zecea a acestei luni a şaptea, să aveţi o adunare sfântă, şi să vă smeriţi sufletele; atunci să nu faceţi nici o lucrare.” (Num. 29.7).

► “În ziua a cincisprezecea a lunii a şaptea, să aveţi o adunare sfântă; atunci să nu faceţi nici o lucrare de slugă. Să prăznuiţi o sărbătoare în cinstea Domnului, timp de şapte zile.” (Num. 29.12).

► “În ziua a opta, să aveţi o adunare de sărbătoare: atunci să nu faceţi nici o lucrare de slugă.” (Num. 29.35).

               - Din cele de mai sus, se observă faptul că ziua de sabat, putea să pice în orice zi, așa cum constatăm, de asemenea, și din Lev. 16.29-31, unde citim astfel: “Aceasta să vă fie o lege veşnică: în luna a şaptea, în a zecea zi a lunii, să vă smeriţi sufletele, să nu faceţi nici o lucrare, nici băştinaşul, nici străinul care locuieşte în mijlocul vostru. Căci în ziua aceasta se va face ispăşire pentru voi, ca să vă curăţiţi: veţi fi curăţiţi de toate păcatele voastre înaintea Domnului. Aceasta să fie pentru voi o zi de sabat, o zi de odihnă, în care să vă smeriţi sufletele. Aceasta să fie o lege veşnică.”.

*

               - În prima carte din Sfânta Scriptură, Geneza, citim că la un moment dat, Dumnezeu a creat entitatea numită de către noi zi calendaristică. Din punct de vedere biblic, această entitate este marcată de succesiunea seară-dimineaţă (Gen. 1.5,8, 13,19, 23,31). Cu alte cuvinte, Dumnezeu a hotărât ca pe pământ să se repete în permanenţă succesiunea noapte-zi (Gen. 8.22) sau întuneric-lumină.

               - Primele zile care au fost create de către Dumnezeu au fost numerotate cu cifre de la unu la şapte (Gen. 1.5,8, 13,19, 23,31). Odată cu trecerea timpului, oamenii au început să grupeze zilele în săptămâni şi au asociat câte o denumire fiecăruia dintre cele şapte cifre care desemnau iniţial zilele săptămânii.

               - Majoritatea covârşitoare a oamenilor care se declară creştini, consideră că în perioada harului, în care trăim noi, ziua de odihnă este duminică. Există şi un număr foarte mic de oameni care consideră că ziua de odihnă este sâmbătă. Mulţi alţi oameni, cum sunt musulmanii, consideră că ziua de odihnă este vineri.

               - Unii oameni consideră că ziua de odihnă este duminică, invocând faptul că într-o zi de duminică au avut loc ultimele două evenimente de o importanţă majoră pentru omenire, adică învierea Domnului Isus Hristos şi efectuarea de către Dumnezeu a primului botez cu Duhul Sfânt, care a marcat totodată şi data de naştere a Bisericii lui Dumnezeu (1 Cor. 12.13).

               - Mulţi oameni consideră că ziua de odihnă este duminică, întrucât din analizarea versetelor F. A. 20.7; 1 Cor. 16.2, se poate trage concluzia că primii creştini nu ar fi lucrat duminica.

               - Datorită faptului că în majoritatea ţărilor de pe glob, zilele de sâmbătă şi duminică sunt declarate nelucrătoare, există oameni care consideră că ambele sunt zile de odihnă, adică zile în care nu trebuie să facă nici un fel de lucrare. Amintim totuşi, că Dumnezeu le-a poruncit evreilor să muncească şase zile din săptămână, nu doar cinci zile (Exod. 20.9; 23.12; 31.15; 35.2; Lev. 23.3; Deut. 5.13).

               - Unii oameni cred că, atunci când Dumnezeu le-a poruncit evreilor să ţină sabatul, adică ziua a şaptea, nu s-a referit la o anumită zi din săptămână, ci pur şi simplu, a stabilit ca după fiecare succesiune de câte şase zile lucrătoare, trebuia să urmeze o zi de odihnă care să fie sărbătorită şi închinată în totalitate lui Dumnezeu.

               - Mulţi oameni nu cred că prima zi a creaţiei, ar corespunde într-adevăr unei zile de duminică din calendarele noastre de astăzi.

               - Să presupunem că prima zi a creaţiei, ar corespunde într-adevăr unei zile de duminică din calendarele noastre de astăzi, şi că ziua a şaptea a creaţiei, ar corespunde într-adevăr unei zile de sâmbătă din calendarele noastre de astăzi. În acest context, ar rezulta că ziua de odihnă, sabatul, corespunde zilei de sâmbătă. Totuşi, majoritatea celor care se declară creştini consideră că duminica este adevărata zi de odihnă. Dat fiind acest fapt, ne-am putea pune următoarele întrebări:

               - Dacă duminica nu corespunde adevăratei zile de odihnă, ar putea totuşi Dumnezeu să îngăduie, ca majoritatea celor ce se declară creştini să greşească în această privinţă?

               - De ce oare, Dumnezeu nu intervine în mod tranşant, pentru a-i determina pe oameni să-şi corecteze această greşeală (adică să se pocăiască!), dacă ea este într-adevăr comisă?

               - Pentru a răspunde la aceste întrebări, ar trebui ca mai întâi să vedem dacă odată cu trecerea timpului, nu cumva s-a produs vreo perturbare majoră în sistemul nostru solar, care ar fi putut avea drept urmare producerea unei neconcordanţe între calendarul nostru actual şi ziua reală, astronomică în care ne aflăm. Sfânta Scriptură ne arată că Dumnezeu, care este atotputernic, poate oricând să producă o astfel de perturbaţie, poruncind de pildă Soarelui să nu mai răsară (Iov 9.7; Hab. 3.11).

               - În Iosua 10.12-14 citim astfel: “Atunci Iosua a vorbit Domnului, în ziua când a dat Domnul pe Amoriţi în mâinile copiilor lui Israel, şi a zis în faţa lui Israel: ‘Opreşte-te, soare, asupra Gabaonului, Şi tu, lună, asupra văii Aialonului!’ Şi soarele s-a oprit, şi luna şi-a întrerupt mersul, Până ce poporul şi-a răzbunat pe vrăjmaşii lui... Soarele s-a oprit în mijlocul cerului, şi nu s-a grăbit să apună, aproape o zi întreagă. N-a mai fost nici o zi ca aceea, nici înainte nici după aceea, când Domnul să fi ascultat glasul unui om; căci Domnul lupta pentru Israel”.

               Din ultimele versete citate, aflăm că pe vremea când copiii lui Israel erau conduşi de către Iosua, a existat o zi neobişnuită care a durat un interval de timp mult mai mare decât al unei zile calendaristice normale.

               Acest fenomen neobişnuit nu ar fi putut trece neobservat în diversele zone ale globul pământesc. Astfel, istoricul Herodot a spus că preoţii egipteni i-au arătat nişte scrieri vechi, care descriau o zi mult mai lungă decât o zi normală (informaţie aflată în Sidney Collett - All about the Bible - ed. 25, pag. 37). Scrieri vechi chinezeşti vorbesc, de asemenea, despre o zi deosebit de lungă, care a fost în timpul împăratului Yeo, care, se crede că a fost contemporan cu Iosua. La începutul secolului al XX-lea, amiralul Palmer a descoperit în Mexic un document, care spune că Soarele a fost observat pe cer în aceeaşi poziţie, aproape o zi întreagă în anul “celor şapte iepuri”, an care se crede că este acelaşi cu anul în care Iosua a cucerit Canaanul (informaţii aflate într-un articol din revista “Show Shoc”, anul 2, nr. 14).

               Fenomenul respectiv a fost cercetat de NASA în 1970. În următoarele rânduri, este amintită o ştire comunicată de către Dr. Harold Hill, preşedintele companiei Curtis Engine din Baltimore, U. S. A, consultant în programul spaţial american, ştire care a apărut în ziarul Evening World din Spencer, Indiana şi care a fost preluată şi de revista Sword of the Lord.

               Dr. Harold Hill a declarat: “Cred că unul din cele mai uimitoare lucruri pe care le are Dumnezeu pentru noi azi, s-a petrecut recent cu astronauţi şi oameni de ştiinţă la Green Belt, Maryland”. În continuare, dr. Hill a arătat că la Centrul Naţional de Aeronautică şi de Cercetări Spaţiale de la Green Belt, Maryland (SUA), se făceau calcule precise pentru stabilirea orbitelor diverşilor sateliţi. Pentru aceasta, trebuia ca mai întâi să fie determinate poziţiile pe care le vor avea în spaţiu în viitor, Pământul şi alte corpuri cereşti din sistemul nostru solar. Cu ajutorul calculatorului, au fost calculate poziţiile pe care le vor avea respectivele corpuri cereşti, la anumite momente de timp din viitor, în funcţie de poziţiile pe care acestea le-au avut la momente de timp din trecut. Într-o cercetare mai amplă de acest gen a trecutului, la un anumit moment dat calculatorul a întrerupt execuţia programului datorită unei erori. Întrucât specialiştii în hardware au stabilit că respectivul calculator funcţiona corect, iar programul era şi el corect, însemna că eroarea apăruse fie datorită datelor de intrare care puteau fi incorecte, fie datorită rezultatelor care nu erau în concordanţă cu standardele. Până la urmă, specialiştii au descoperit surprinzătorul adevăr: că ar trebui ca, în mod paradoxal, în scurgerea vremii să lipsească o zi.

               Ştirea senzaţională relatată mai sus, a umplut paginile multor ziare americane, iar după puţin timp au apărut confirmări ale acesteia, şi de la alte instituţii de prestigiu care se ocupă de cercetări spaţiale şi astronomice. Desigur că o astfel de ştire senzaţională putea fi mult amplificată de cei care, analizând-o în contextul versetului Gen. 1.14, considerau în mod formal că pe timpul lui Iosua, între acele ore când Soarele s-a oprit pe cer, s-a oprit şi timpul.

               Din anumite calcule, a rezultat că intervalul de timp care de fapt lipseşte din scurgerea vremii, datorită perturbaţiei cosmice majore petrecute pe vremea împăratului Iosua, era de numai douăzeci şi trei de ore şi douăzeci de minute, adică aproape o zi întreagă. Iată că ştiinţa a reuşit să descopere ceea ce este scris în Iosua 10.13: “... Soarele s-a oprit în mijlocul cerului, şi nu s-a grăbit să apună, aproape o zi întreagă”.

               Pentru a rezulta ziua întreagă care lipseşte din scurgerea timpului, mai trebuiau “descoperite” încă patruzeci de minute.

               În Is. 38.7-8 citim astfel: “... ‘Şi iată semnul din partea Domului după care vei cunoaşte că Domnul va împlini cuvântul pe care l-a rostit: voi întoarce înapoi cu zece trepte umbra treptelor cu care s-a pogorât soarele pe cadranul lui Ahaz’. Şi Soarele s-a dat înapoi cu zece trepte de pe treptele pe care se pogorâse”. Această nouă minune referitoare la perturbarea întregului sistem solar, este relatată şi în versetele 2 Împ. 20.9-11.

               Întrucât cele zece trepte ale cadranului solar al lui Ahaz, se crede că sunt echivalente cu patruzeci de minute (informaţie aflată în revista Sword of the Lord, Murfreesboro, Tennesy, 24 apr 1970, pag. 4), misterul zilei care lipseşte din scurgerea timpului a fost complet elucidat.

               Majoritatea analiştilor Bibliei sunt de părere că acele două perturbări majore, produse de către Dumnezeu în sistemul nostru solar, nu sunt deloc neglijabile şi că ele însumează într-adevăr o zi calendaristică de douăzeci şi patru de ore.

               În ultimii ani, multe alte echipe de specialişti care au beneficiat de tehnologie de ultimă oră, au reuşit “să se întoarcă în timp”, determinând şi ei destul de rapid, dar nu fără dificultăţi, lipsa unei zile din anul 1250 înainte de Hristos. Este demn de menţionat faptul că şi Sir Edwin Ball, marele astronom britanic, a stabilit, de asemenea, că lipsesc 24 de ore din scurgerea vremii.

               Din cele de mai sus, reiese că Biblia a confirmat rezultatele cercetătorilor respectivi, dându-le certitudinea că descoperirea lor corespunde realităţii, şi totodată i-a ajutat să afle din ce cauză, în mod paradoxal, lipseşte o zi din scurgerea timpului.

               Cercetătorul şi astronomul W. Maunder de la Observatorul Regal din Greenwich, în Astronomia Bibliei, scrie: “Cu privire la ziua care i-a permis conducătorului evreu Iosua să câştige bătălia de la Bet-Horon (aproape de Gabaon) se cuvine să mai facem câteva precizări. Când Scriptura aminteşte de ‘oprirea Soarelui’, ea vorbeşte de oprirea concomitentă a Lunii în aceeaşi măsură şi având aceeaşi cauză, ceea ce nu şi-ar fi imaginat niciodată o astronomie străină de cunoaşterea mişcării diurne. În plus, s-a remarcat că amănuntele privitoare la poziţia astrelor, redate în pasajul biblic în mod indirect, sunt în acord cu ceea ce ar fi putut să se petreacă în mod real”. De asemenea, W. Maunder a spus că a stabilit prin calcule precise, data şi orele între care s-a produs acel senzaţionalul fenomen, datorită căruia Soarele a fost observat pe cer în aceeaşi poziţie aproape o zi întreagă.

               Profesorul Totten din U. S. A. a publicat toate calculele sale astronomice, care confirmă şi ele ziua lipsă din scurgerea timpului. Astfel, el a mers cu calculele din prezent, înapoi, în sensul invers scurgerii timpului, până la ziua solstiţiului de iarnă când Iosua a cucerit Canaanul, şi a găsit că bătălia respectivă a avut loc într-o zi de miercuri. Mergând cu calculele în sensul scurgerii timpului, şi pornind de la o altă dată de referinţă anterioară, spre acea zi neobişnuit de lungă, a ajuns la concluzia că bătălia respectivă a avut loc într-o zi de marţi.

               Să presupunem că la momentul în care s-a produs acel fenomen neobişnuit, existau calendare. Dat fiind faptul că, de regulă, un calendar se întocmeşte înainte de începerea anului, şi că din punctul de vedere al calendarului omenesc, toate zilele au câte douăzeci şi patru de ore, există o mare probabilitate, ca acea zi neobişnuit de lungă, care a început marţi şi s-a terminat miercuri, să fi rămas fragmentată atât în calendarele vremii, cât şi în cele următoare, în două zile distincte, marţi şi miercuri.

               Conform Sfintei Scripturi, o zi este marcată de succesiunea seară-dimineaţă (Gen. 1.5,8, 13,19, 23,31). Dat fiind acest fapt, acea zi neobişnuită de care am vorbit mai sus, care, a debutat la începutul zilei de marţi şi s-a terminat la sfârşitul zilei de miercuri, din punct de vedere biblic (Gen. 1.5,8, 13,19, 23,31) şi astronomic (când timpul “s-a oprit”, întrucât “soarele a stat pe loc”), trebuie socotită ca fiind doar o singură zi.

               Din cele de mai sus, am aflat că ziua de miercuri din calendarele acelor vremuri, din punct de vedere biblic şi astronomic, era de fapt marţi. Iată că ziua reală în care ne aflăm de fapt, din punct de vedere biblic şi astronomic, este în urmă cu o zi faţă de ziua pe care ne-o arată calendarele noastre actuale.

               Întrucât ziua reală, adică biblică şi astronomică în care ne aflăm, de fapt este în urmă cu o zi faţă de ziua pe care ne-o arată calendarele noastre actuale, zilei de duminică din calendarele noastre actuale, îi corespunde, de fapt, din punct de vedere biblic şi astronomic, ziua de sâmbătă. Având în vedere această realitate, deducem că majoritatea oamenilor din ziua de astăzi care consideră că zilei libere, adică sabatului îi corespunde ziua de duminică, nu greşesc. Desigur că nelucrând în ziua de duminică, aceştia sfinţesc, de fapt, ziua de sâmbătă, adică acea zi care, conform unor presupuneri, se crede că iniţial ar fi fost ziua a şaptea a creaţiei, care a fost sfinţită şi binecuvântată de către Dumnezeu.

               Acei oameni care consideră că ziua nelucrătoare este ziua de sâmbătă, nu ţin seama (F. A. 17.30) de cele două perturbări majore produse de către Dumnezeu în sistemul nostru solar, datorită cărora au fost unificate două zile într-una singură, şi ca urmare a acestui fapt, duminicii din calendarele noastre îi corespunde, din punctul de vedere biblic şi astronomic, ziua de sâmbătă.

               Având în vedere faptul că în perioada de timp în care trăim, porunca de respectare a sabatului este abrogată (Is. 1.13; Osea 2.11; Pl. Ier. 2.6), împreună cu poruncile referitoare la ţinerea sărbătorilor, precum şi cele referitoare la ceremonii religioase (Is. 1.11-14; 66.3; Ier. 6.20; Amos 5.21-22), şi faptul că Duhul Sfânt nu a inclus porunca privind ţinerea sabatului printre poruncile din Legea lui Moise (F. A. 15.5,24) care trebuie să fie împlinite de către creştini (F. A. 15.19-20,28-29; 21.25), apostolul Pavel ne învaţă că nu trebuie să judecăm (1 Cor. 2.15) un om doar pentru faptul că el ţine ziua de sabat într-o zi (Rom. 14.5-6; Gal. 4.10) diferită de aceea pe care alţi oameni o consideră ca fiind zi de sabat (Col. 2.16).

               Sabatul este doar “o umbră”, adică un simbol pentru lucrurile viitoare (Col. 2.16-17). Este evident că nu umbra unui obiect sau a unei fiinţe este importantă, ci numai obiectul sau fiinţa care proiectează umbra. Întrucât simbolul este mai puţin important decât realitatea care se află la baza lui, pe baza versetelor Col. 2.16-17, putem deduce că sabatul în sine nu are valoarea pe care o au lucrurile viitoare, privitoare la Împărăţia lui Dumnezeu. Totodată, dacă facem o retrospectivă a tuturor poruncilor date oamenilor de către Dumnezeu, constatăm în mod cert că porunca referitoare la respectarea sabatului ar putea fi cea mai uşor de îndeplinit, dacă am putea şti cu precizie care este ziua din calendarele noastre actuale care ar corespunde exact primei zile de sabat (cea de la începutul creaţiei).

               Conform celor de mai sus, constatăm că ziua reală, adică biblică şi astronomică în care ne aflăm în prezent, nu mai corespunde nici într-un caz zilei aflate în calendarele noastre actuale, întrucât ziua reală este în urmă cu o zi faţă de ziua din calendare. Iată de ce sabatul pe care îl sărbătoresc unii oameni în zilele noastre, are un caracter local şi vremelnic (Gal. 4.10).

               Noul sabat al poporului lui Dumnezeu, numit şi “odihna creştină” (Evrei 4.1-11) va avea într-adevăr un caracter veşnic. Acest nou sabat va fi permanent şi universal, valabil pentru toţi oamenii mântuiţi şi va consta într-o stare generală de bine dată de către prezenţa în mod fizic a Domnului Isus Hristos (Matei 11.28) printre ei (Apoc. 21.2-4,23-24; 22.1-5).

               Orice om care se află pe calea mântuirii, nu trebuie să cadă într-un formalism exagerat în privinţa consacrării doar a unei anumite zile lui Dumnezeu şi închinării, întrucât creştinii trebuie să se roage neîncetat (1 Tes. 5.17), consacrând astfel lui Dumnezeu toate zilele din săptămână.

               Orice creștin autentic este un Templu al Duhului Sfânt (1 Cor. 6.19), întrucât creștinul autentic este unit cu Domnul Isus Hristos (Ioan 14.20), adică lipit de Domnul Isus Hristos, la nivel de Duh (1  Cor. 6.17), și de aceea pentru creștinul autentic, este sărbătoare încontinuu, nu numai o singură zi pe săptămână, căci acolo unde este Domnul Isus Hristos este sărbătoare!

               Întrucât cei dintâi creştini “stăruiau în învăţătura apostolilor” (F. A. 2.42), orice creştin autentic trebuie să acorde o importanță deosebită scrierilor apostolilor.

               Apostolul Pavel a scris astfel:

- “Cine face deosebire între zile, pentru Domnul o face. Cine nu face deosebire între zile, pentru Domnul n-o face.” (Rom. 14.6).

- “Dar acum, după ce aţi cunoscut pe Dumnezeu sau mai bine zis, după ce aţi fost cunoscuţi de Dumnezeu, cum vă mai întoarceţi iarăşi la acele învăţături începătoare, slabe şi sărăcăcioase, cărora vreţi să vă supuneţi din nou? Voi păziţi zile, luni, vremuri şi ani.” (Gal. 4.9-10).

- “Unul socoteşte o zi mai pe sus decât alta; pentru altul, toate zilele sunt la fel. Fiecare să fie deplin încredinţat în mintea lui.” (Rom. 14.5)

- “Nimeni, deci, să nu vă judece cu privire la mâncare sau băutură sau cu privire la o zi de sărbătoare, cu privire la o lună nouă sau cu privire la o zi de sabat, care sunt umbra lucrurilor viitoare …” (Col. 2.16-17).

               În lumina mesajelor apostolului Pavel aflate în versetele amintite mai sus, se poate constata cu ușurință că orice creștin autentic nu are o obsesie (1 Cor. 6.12) pentru o zi de sabat (adică zi de odihnă).

               Analizând mesajele apostolului Pavel aflate în versetele amintite mai sus, orice creștin poate să decidă dacă pentru el are vreo relevanță o zi de sabat (adică zi de odihnă).

*

♥ EXEGEZĂ PE VERSETELE Isaia 56.1-8

► În Isaia 56.1-8, citim astfel: “Aşa vorbeşte Domnul: ‘Păziţi ce este drept, şi faceţi ce este bine; căci mântuirea Mea este aproape să vină, şi neprihănirea Mea este aproape să se arate. Ferice de omul care face lucrul acesta, şi de fiul omului care rămâne statornic în el, păzind sabatul, ca să nu-l pângărească, şi stăpânindu-şi mâna, ca să nu facă nici un rău!’ Străinul care se alipeşte de Domnul, să nu zică: ‘Domnul mă va despărţi de poporul Său!’ Şi famenul să nu zică: ‘Iată, eu sunt un copac uscat!’ Căci aşa vorbeşte Domnul: ‘Famenilor, care vor păzi sabatele Mele, care vor alege ce-Mi este plăcut, şi vor stărui în legământul Meu, le voi da în Casa Mea şi înăuntrul zidurilor Mele un loc şi un nume mai bune decât fii şi fiice; le voi da un nume veşnic, care nu se va stinge. Şi pe străinii, care se vor lipi de Domnul ca să-I slujească, şi să iubească Numele Domnului, ca să fie slujitorii Lui, şi pe toţi cei ce vor păzi sabatul, ca să nu-l pângărească, şi vor stărui în legământul Meu, îi voi aduce la muntele Meu cel sfânt, şi-i voi umple de veselie în Casa Mea de rugăciune. Arderile lor de tot şi jertfele lor vor fi primite pe altarul Meu, căci Casa Mea se va numi o casă de rugăciune pentru toate popoarele.’. Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu, care strânge pe cei risipiţi ai lui Israel: ‘Voi mai strânge şi alte popoare la cei strânşi acum din el’.”.

► Unii au impresia că, din versetele de mai sus, s-ar putea eventual deduce, că ar trebui să țină sabatul și creștinii care trăiesc în perioada harului, chiar și creștinii la care Biblia s-ar referi folosind cuvintele: “străini” sau “neamuri”, adică persoane care nu sunt de naționalitate (etnie) evreiască.

► Făcând o exegeză teologică corectă (respectând toate regulile hermeneuticii), adică analizând contextul larg al versetelor Isaia 56.1-8, vom constata următoarele:

► Cartea proorocului Isaia conține o proorocie DESPRE IUDA ȘI IERUSALIM (Isaia 56.1).

► Din moment ce porunca privitoare la sabat fusese abrogată (Is. 1.13; Osea 2.11; Pl. Ier. 2.6), împreună cu poruncile referitoare la ţinerea sărbătorilor, precum şi cele referitoare la ceremonii religioase (Is. 1.11-14; 66.3; Ier. 6.20; Amos 5.21-22), și Domnul Isus Hristos a spus că NIMENI DINTRE EVREI NU ȚINEA LEGEA (Ioan 7.19), este evident faptul că nu ar mai fi trebuit ca să mai țină sabatul creștinii care trăiesc în perioada harului, chiar și creștinii la care Biblia se referă folosind cuvintele: “străini” sau “neamuri”, adică persoane care nu sunt de naționalitate (etnie) evreiască, având în vedere următoarele versete:

- “Atunci unii din partida fariseilor, care crezuseră, s-au ridicat, şi au zis că neamurile trebuie să fie tăiate împrejur, şi să li se ceară să păzească Legea lui Moise.” (F. A. 15.5);

- “Căci s-a părut nimerit Duhului Sfânt şi nouă, să nu mai punem peste voi nici o altă greutate decât ceea ce trebuie, adică: să vă feriţi de lucrurile jertfite idolilor, de sânge, de dobitoace sugrumate, şi de curvie, lucruri de cari, dacă vă veţi păzi, va fi bine de voi.” (F. A. 15.28-29)

- Iată, deci care sunt cele patru porunci, aflate în legea veche (adică legea lui Moise), care nu mai este în vigoare, căci a fost schimbată (Evrei 7.12), care Duhul Sfânt a stabilit că au rămas valabile și pentru creștini!

► Din cele de mai sus am aflat că Duhul Sfânt a stabilit că au rămas valabile și pentru creștini, DOAR un număr de patru, dintre poruncile aflate în legea veche (adică legea lui Moise), care nu mai este în vigoare, căci a fost schimbată (Evrei 7.12)!

► Având în vedere faptul că în Isaia 56.6-7, citim că evreii și “străinii” respectivi care vor păzi sabatul, vor aduce “arderi de tot şi jertfe”, constatăm că versetele respective nu se referă nici într-un caz la creștinii care trăiesc în perioada harului, întrucât aceste ritualuri nu mai sunt în vigoare în perioada harului (Isaia 1.11-14; 66.3; Ier. 6.20; Amos 5.21-22).

► În Col. 2.16-17, apostolul Pavel a scris astfel: “Nimeni, deci, să nu vă judece cu privire la mâncare sau băutură sau cu privire la o zi de sărbătoare, cu privire la o lună nouă sau cu privire la o zi de sabat, care sunt umbra lucrurilor viitoare…”, iar în Evrei 10.1, apostolul Pavel a scris că Legea “are umbra bunurilor viitoare, nu înfăţişarea adevărată a lucrurilor”.

► Având în vedere faptul că apostolul Pavel s-a referit la “sabat”, ca fiind o “umbră a lucrurilor viitoare” (Col. 2.16-17), și că Legea “are umbra bunurilor viitoare, nu înfăţişarea adevărată a lucrurilor”, constatăm că versetele Isaia 56.1-8, fac parte dintr-o proorocie referitoare la ce se va întâmpla în viitor la Ierusalim (Isaia 1.1). Biblia ne arată că Domnul Isus Hristos va domni (Apoc. 19.15) împreună cu Biserica Sa (Dan. 7.27; Apoc. 2.26-27; 3.21) pe Pământ (Zah. 14.4,9; Apoc. 5.10), la Ierusalim (Is. 24.23; Ier. 3.17; Zah. 14.16-17), o perioadă de o mie de ani (Apoc. 20.4-7). Desigur că este vorba de acei străini de poporul Israel, care vor desfășura acele activități la Ierusalim.

*

♥ EXEGEZĂ PE VERSETELE Isaia 66.22-24

► O traducere corectă a versetelor Isaia 66.22-24, este următoarea: “Căci precum cerurile noi şi pământul nou, pe care le voi face, vor rămâne înaintea mea, spune DOMNUL, tot astfel sămânţa şi numele vostru vor rămâne. Şi se va întâmpla, de la o lună nouă la alta şi de la un sabat la altul, toată făptura va veni să se închine înaintea mea, spune DOMNUL. Şi vor ieşi şi vor privi peste trupurile moarte ale oamenilor care au încălcat împotriva mea, căci viermele lor nu va muri, nici focul lor nu se va stinge; şi vor fi de dispreţ pentru toată făptura.”.

► Dat fiind faptul că versetul Isaia 66.23, este tradus de către Cornilescu, astfel: “În fiecare lună nouă şi în fiecare sabat, va veni orice făptură să se închine înaintea Mea, zice Domnul.”, unii au impresia că, în viitor toţi oamenii vor păzi sabatul.

► Făcând o exegeză teologică corectă (respectând toate regulile hermeneuticii), adică analizând contextul versetelor Isaia 66.22-24, vom constata următoarele:

► Versetele Isaia 66.22-24, fac parte dintr-o proorocie referitoare la ce se va întâmpla în viitor la Ierusalim. Biblia ne arată că Domnul Isus Hristos va domni (Apoc. 19.15) împreună cu Biserica Sa (Dan. 7.27; Apoc. 2.26-27; 3.21) pe Pământ (Zah. 14.4,9; Apoc. 5.10), la Ierusalim (Is. 24.23; Ier. 3.17; Zah. 14.16-17), o perioadă de o mie de ani (Apoc. 20.4-7). Desigur că este vorba de acei străini de poporul Israel, care vor desfășura acele activități la Ierusalim.

► În Isaia 66.24, se face referire la oamenii care vor trăi atunci pe pământ. Acei oameni vor privi la trupurile moarte (Apoc. 19.21) ale oamenilor care au fost adunați de către “fiară”, pentru “ca să facă război cu Cel ce şedea călare pe cal şi cu oastea Lui.” (Apoc. 19.19), adică cu Domnul Isus Hristos și cei care-L vor însoți, când va veni a doua oară pe pământ.

► Analizând cuvintele: “… de la o lună nouă la alta şi de la un sabat la altul, toată făptura va veni să se închine înaintea mea, spune DOMNUL.”, constatăm că nu este vorba de o închinare DOAR în zilele de lună nouă și în zilele de sabat, cum au unii impresia. Evident că aceste cuvinte se referă la TOATĂ perioada de timp cuprinsă între o lună nouă și următoarea lună nouă, şi desigur, la TOATĂ perioada de timp cuprinsă între un sabat la următorul sabat. Evident că și bunul simț ne spune că, ar fi și absurd ca, dacă acum, în perioada harului, când creștinii trebuie să se roage neîncetat (1 Tes. 5.17), nu numai în ziua de sabat (adică în ziua nelucrătoare), în mia de ani, când Domnul Isus Hristos va domni (Apoc. 19.15) împreună cu Biserica Sa (Dan. 7.27; Apoc. 2.26-27; 3.21) pe Pământ (Zah. 14.4,9; Apoc. 5.10), la Ierusalim (Is. 24.23; Ier. 3.17; Zah. 14.16-17), oamenii să se închine doar în fiecare lună nouă şi în fiecare sabat, adică atât de rar!

♥ Amin!